În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Originar dintr-unul din cele mai importante oraşe ale Imperiului Bizantin, Antiohia, bogată în bani şi cultură, creştină, dar şi păgână, Sfântul Ioan Gură de Aur a studiat retorica în a doua jumătate a secolului al IV-lea, după care a îmbrăţişat cariera eclesiastică. Dacă Augustin de Hipona marchează într-un anumit mod un nou început în patristica latină, Sfântul Ioan, preot la Antiohia şi patriarh la Constantinopol, iese în evidenţă în patristica de limbă greacă ca maestrul predicii în Răsăritul creştin. Deşi geniul său oratoric gusta mai puţin speculaţiile originale, Sfântul Ioan Hrisostom a predicat timp de peste 20 de ani din viaţa sa, dând dovadă de o personalitate duhovnicească întotdeauna plină de viaţă şi deschisă credincioşilor săi.

Cărţile sapienţiale în predica Sfântului Ioan

Mai mult predicator decât teolog, mai puţin teoretician decât moralist, aceasta este părerea cea mai des întâlnită cu privire la profilul Sfântului Ioan Gură de Aur, spusă nu fără o indulgenţă uşor dispreţuitoare. Un cititor fervent al operei sale ar trebui să muncească intens împotriva acestei opinii şi să demonstreze că Ioan Hrisostom este în acelaşi timp şi moralist, şi teolog. El însuşi a zis într-o predică la Faptele Apostolilor: "Vă rog şi vă implor chiar, nu doar de a veghea ca să vă adunaţi în biserică, ci de a găsi, intrând înăuntrul vostru, un leac împotriva patimilor de care suferă fiecare; chiar dacă voi nu primiţi acest leac de la noi, veţi afla în Scripturi ceva asemănător. De exemplu, este cineva dintre voi mânios? Să se aplece asupra Scripturilor şi va găsi tot ce va avea nevoie, fie sub forma unei pilde, fie sub forma unui sfat".

Noi ştim cu ce predilecţie Sfântul Ioan a povestit istoria lui Avraam, a lui Iacob sau Iosif şi ale altora, cu un conţinut mai puţin pilduitor, căci trebuie să învăţăm din exemplele bune şi cele rele, de la unii pentru a ne păzi de a le urma, de la alţii pentru a le imita.

Cel mai prodigios predicator din Orient

Lucrărilor sale de început care nu sunt omilii, ci apologii şi scrieri cu caracter moral (Despre feciorie, Către o văduvă tânără) i-au urmat predicile din perioada antiohiană şi constantinopolitană. Predica sa se axa în primul rând pe explicarea textului sacru, apoi pe instruirea poporului creştin în plan moral.

În al doilea rând, predica avea rolul de a arăta poporului semnificaţia profundă a sărbătorilor creştine şi a Sfintei Liturghii.

Potrivit formaţiei sale exegetice antiohiene, puţin înclinată spre speculaţie teologică, Sfântul Ioan Hrisostom interpretează textul scripturistic mai cu seamă din punct de vedere moral şi ascetic. Există predici exegetice la mai multe cărţi din Vechiul Testament (Facere, Psalmi, Prooroci) şi Noul Testament (Evangheliile după Matei şi Ioan, precum şi majoritatea epistolelor pauline).

Pe lângă acestea, opera Sfântului Ioan include şi omilii cu conţinut teologic, catehetic (Catehezele baptismale), moral, liturgic şi panegirice (cuvinte de laudă la sărbătorile sfinţilor).

Hirotonit în anul 398 de episcopul Teofil al Alexandriei pe scaunul din Constantinopol, Sfântul Ioan, prin rigoarea sa morală şi incapacitatea de a se adapta compromisurilor de la curtea imperială, devine repede incomod şi este destituit şi trimis în Bitinia, în urma unul sinod din anul 403, ţinut la Stejar.

Poporul din Constantinopol şi-a revendicat atunci cu mult aplomb ierarhul, iar autorităţile au fost constrânse să permită revenirea patriarhului în capitala imperiului.

Dar o cuvântare rostită împotriva împărătesei Eudoxia îi aduce episcopului Noii Rome un alt exil, mai aspru, într-un sat solitar şi inaccesibil din Armenia, Kukusos. Trei ani a rămas sfântul acolo, după care, pentru că exilatul reuşise să menţină legături cu prietenii din Antiohia şi Constantinopol, i s-a impus să se transfere la Pityus, o localitate de la marginea răsăriteană a Mării Negre. Extenuat din cauza drumului, Sfântul Ioan moare la 14 septembrie 407 la Comane, în Pont.

Sursă: Jean Chrisostome et Augustin, Charles Cannengiesser, "Relatările evanghelice despre Botezul lui Hristos şi riturile baptismale", Philippe de Roten, Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti