Istoria Bisericii Românilor din Dacia Traiană

Sinodul de la Sardica

Dacă Sinodul Ecumenic de la Niceea reuşise să stabilească doctrina creştină, rezumată în parte în simbolul Nicean, nu mai putuse însă să stingă erezia ariană, ci numai să o pună în minoritate. 
Partida ariană deşi condamnată, anatematizată, iar partizanii ei persecutaţi, episcopii scoşi din scaune şi exilaţi, totuşi, erau destul de influenţi, deoarece chiar între membrii familiei imperiale şi între înalţii demnitari ai Curţii, arienii numărau mulţi partizani. 
Deşi, această schismă, era menită să aducă încă mari perturbaţiuni şi să alunge, pentru mult timp, liniştea de care Biserica avea atâta necesitate.
Cele două partizi stăteau faţă în faţă, iar succesele lor reciproce depindea de credinţa Curţii imperiale: era Împăratul omusian, Arienii erau persecutaţi şi, din contră, dacă Împăratul era partizan al arianismului, Ortodocşii la rândul lor persecutaţi, iar membrii cei mai influenţi exilaţi, între care cităm pe Atanasie cel Mare Patriarhul Alexandriei, cel mai înfocat apărător al doctrinei Niceene.
Sub aceste auspicii se deschide, dupa 22 de ani de turburări continue, Sinodul local de la Sardica, în anul 347.
La acest Sinod au luat parte mai mulţi episcopi apuseni decât orientali; Teodoret, un scriitor bisericesc, vorbind despre acest sinod, zice: ,,La Sf. Sinod, care după voia lui Dumnezeu s-a ţinut în Sardica, s-au adunat episcopi din Roma, Spania, Italia, Galia, Campania şi Africa; din Sardinia, Panonia, Myssia, Dacia (Mediterană) Dardania şi cealaltă Dacie (adică Ripeusă), iar nu şi din cea Traiană, cum crede episcopul Ghen. Enăceanu (Acad. Rom. M-ss 2 p. 186).
Episcopii ortodocşi care au luat parte la acest Sinod, din ambele Dacii, din Paninia şi din Moesia inferioară (dacia tracică), sunt: Protogen al Sardicei, care a luat parte şi la Sinodul I ecumenic din Niceea (Le quien II 301), Marcion al Abritului, Petru al Novelor, Marcel al Nicopolei, Dima al Odissului, Marcion al Apiarei, Athenootus din Blacena, (azi Blatza ), Aitius din Tesalonic, Vitalis din Aquae din Dacia Ripensă, Paregorius din Scupi, Gaudenţius din Naisso ( Nişul de azi), Calvus de Castro-Martes din Dacia Ripensă, Heliodorus din Nicopoli, Euterius din Panonia, Zosim din Lichnid, Monofil al Durostului.
Aceştia se vad şi din epistola acestui Sinod, despre uciderea Sf. Proterie Patriarhul Alexandriei (Le Quien I 1217).

,,La Români, Biserica de la început si dealungul istoriei a fost una cu naţiunea românească Biserica ne-a păstrat limba şi naţionalitatea''   G.M. Ionescu, 1905