Despre dragoste şi prietenie

Dumnezeu cel iubitor de oameni, iubiţilor, voieşte ca să unească pe oameni unii cu alţii. Pentru aceasta a pus în raporturile dintre oameni o lege atât de constrângătoare, încât fiecare om, pentru folosul lui propriu să aibă nevoie de ajutorul altuia. Agricultorul, de pildă, nu seamănă numai atât grâu cât îi este lui de ajuns, căci dacă ar face aşa şi-ar primejdui şi existenta sa şi pe a celorlalţi. De asemeni şi ostaşul nu se expune pericolelor războiului ca sa se salveze numai pe el şi pe ai lui, ci ca să dea siguranţă şi linişte şi tării sale.

La fel şi negustorul nu aduce numai atâta marfă cât îi este lui de ajuns, ci şi pentru mulţi alţii. Dacă n’ar fi pus Dumnezeu între oameni legea de a avea fiecare nevoie de ajutorul altuia, în adevăr oamenii n’ar urmări deloc folosul celor din jurul lor; dar pentru aceasta Dumnezeu a înlănţuit în aşa fel lucrurile ca nimeni să nu poată ajunge la folosul său până ce mai întâi n’a contribuit la folosul celorlalţi. Nici chiar să ne mântuim nu-i cu putinţă dacă nu avem această dragoste unii fată de alţii. Mai mult : chiar dacă ai ajunge la cea mai înaltă concepţie despre viată, dar dacă nu te-ai îngriji de cei pierduţi, nu vei dobândi nici o îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

„Chiar daca mi-asi împărţi averea mea şi mi-aşi da trupul meu să-l ardă, spune dumnezeescul Apostol, dar dragoste nu am, nici un folos nu am” (I Corinteni, XIII, 3).

Dacă vrei să afli ce armă preţioasă este dragostea pentru fraţi, — chiar dacă ei ar fi necredincioşi — şi purtarea liniştită, blândă şi omenoasă, ascultă ce spune acelaşi fericit apostol Pavel, atunci când a fost dus spre a fi judecat de un judecător necredincios : „Mă socotesc fericit că am să fiu judecat de tine!” (Faptele Apostolilor, XXVI, 2).

Pavel n’a spus aceste cuvinte ca să-l linguşească — ferească Dumnezeu ! — ci a voit să-l câştige prin bunătatea sa. De aceea în parte l-a şi câştigat: cel care mai nainte era, socotit ca osândit, a atras de partea sa pe judecător ; iar acesta, fiind doborît, mărturiseşte în faţa tuturor cu strălucită voce biruinţa zicând : „Aproape că m’ai convins ca să ma fac creştin!” Şi iată ce răspunde Pavel : „M-aşi ruga să ajungi ceea ce sânt eu,nu numai tu, dar şi toţi cei de faţă” (Faptele Apostolilor, XXVI, 28, 29).

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata ; dar daca iubesti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu in locul aceluia. Dar în afara de aceasta : Când te iubeşte cineva nu trebue să-ti dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu ; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei ! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !”

Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceia ce s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult ! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu caldura si sinceritate chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoara cu cea mai mare slavă.

După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele.

Vrei să ajuţi pe cineva? Nu te împiedec! Fă-o însă fără să păgubeşti sau să superi pe altul! Ne-au fost daţi învăţători nu ca sa ne războim unii cu alţii, ci ca să ne unim unii cu alţii.

Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o fapta buna si te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă laudă ; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. Vrăjmaşul, chiar dacă mă iubeşte, îmi este neplăcut : prietenul, chiar dacă mă răneşte, îmi face plăcere. „Mai vrednice de credinţă, zice Scriptura, sunt ranele prietenului decat sarutările de bună voie ale duşmanului” (Proverbe, XXVII, 6).

Niciodată nu se vor minuna atat de mult păgânii şi necredincioşii de tine, chiar dacă ai face minuni, chiar dacă ai învia morţii, chiar dacă ai săvârşi orice altă faptă mare, cât se vor minuna de tine când vor vedea că felul tău de a fi este liniştit, blând si paşnic.

Aşa dar pentru că dragostea este creatorul virtuţii, să o sădim cu foarte multă grijă şi stăruinţă în sufletele noastre, ca să ne dea mul¬te bunătăţi şi să avem necontenit din belşug rodul ei, care înfloreşte totdeauna şi nu se veştejeste niciodată. In chipul acesta vom dobândi bunătăţile cele veşnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, şi Tatălui împreună cu Sfântul şi Bunul Duh, slava în vecii vecilor. Amin.